Tradițional, la sfîrșitul lunii noiembrie , se sărbătorește Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare. În raionul Soroca acest eveniment a fost organizat astăzi, 23 noiembrie de către Consiliul raional și Direcția Agricultură. Festivitatea a avut loc în Palatul de Cultură Soroca, oaspeții fiind întîminați cu muzică , interpretată de Fanfara Poliției de Frontiera. 
În holul Palatului de cultură antreprenorii locali şi-au expus produsele în cadrul unei expoziții cu vânzare.
    Și în acest an sărbătoarea a fost întregită de prezența oaspeților de onoare- domnului Ion Parea ,viceministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, domnului Gheorghe Gaberi, director al Agentiei Naționale pentru Siguranța Alimentelor ,delegației Județului Vaslui și Administrației de Stat a raionului Iampol .
    În mesajul său de felicitare Președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean a mulțumit agricultorilor pentru munca lor , iar celor care au obţinut în anul curent cele mai înalte recolte de culturi agricole a decernat diplome, premii bănești și tradiționalul colac, simbol al muncii și fertilității
După decernare toți cei prezenți s-au delectat cu un concert de suflet cu participarea Orchestrei de muzica populară “Plai Moldovenesc”.