Comemorarea victimelor deportarilor staliniste
 În scopul păstrării memoriei celor care au trecut prin calvarul deportărilor şi în baza dispoziţiei Guvernului Republicii Moldova nr. 87-d din 22 iunie 2018, Consiliul raional Soroca a organizat astăzi, 05 iunie -  Ziua comemorării victimelor stalinismului.
Preşedintele raionului Soroca, dl Ghenadie Muntean prezent la eveminent a menţionat că acele timpuri de nedescris au fost pline de chin şi suferinţe, de aceea ecoul și efectele deportărilor se resimt și astăzi. Trebuie să păstrăm vie amintirea despre persoanele supuse acestui calvar, care nu mai sunt în viață, dar și de a-i cinsti pe cei care au mai rămas printre noi. 
Astfel, a fost oficiată o slubă de pomenire de către un sobor de preoţi a celor care au murit în urma deportărilor staliniste. 
De asemenea, cei prezenţi la eveniment, care au avut de suferit în urma deportărilor, au împărtăşit din amintirile sale sau ale părinţilor şi rudelor care au fost deportate. De către Preşedintele Asosiaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, dna Leşan Valentina au fost înmînate legitimaţii şi insigne comemorative „Deportat. Deţinut politic”. Reiterăm faptul că vineri, 6 iulie 2018 se împlinesc 69 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste.