170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
Președintele raionului Soroca, dl. Veaceslav Rusnac, dna Alla Bordianu și dl. Boris Andonii, vicepreședinți ai raionului Soroca, dna Larisa Celac, Șef al Oficiului teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, alături de reprezentanții administrației publice de toate nivelurile, persoane notorii din domeniul cultural și educațional cât și tineri din instituțiile de învățământ din municipiul Soroca, au participat la depunerea de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, aduse ca omagiu marelui prozator și publicist român.
Marele poet s-a născut la data de 15 ianuarie, acum 170 de ani, ziua când oficial în Republica Moldova este marcată Ziua Națională a Culturii, pentru al 8-lea an consecutiv. Astfel, astăzi, în mai multe instituţii vor fi organizate evenimente culturale, expoziţii, ateliere de creaţie, prin care va fi omagiat marele poet Mihai Eminescu.