În data de 2 octombrie 2023, Președintele raionului Soroca dl Veaceslav Rusnac, a participat la ceremonia funerară și slujba de pomenire, oficiată la „Lumânarea Recunoștinței”, unde a fost adus sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatului scriitor Ion Druță.
Alături de angajații din cadrul Aparatului Președintelui raionului și a Consiliului Raional Soroca, consilieri raionali, l-au petrecut pe ultimul drum pe regretatul scriitor, care a contribuit esențial la dezvoltarea literaturii, artei și culturii naționale.
Scriitorul Ion Druță s-a născut la 3 septembrie 1928, în comuna Horodişte, fostul judeţ Soroca, astăzi raionul Donduşeni și a decedat în dimineața zilei de 28 septembrie, ora 10.00, la Moscova, la vârsta de 95 de ani.
Monumentul „Lumânarea Recunoștinței” din Soroca a fost înălțat în anul 2004 între fluviul Nistru și râpa lui Bechir, la inițiativa regretatului.
În data de 1 octombrie 2023, începând cu orele 10.00 în municipiul Soroca s-a desfășurat ediția a XII-a a Festivalului Național al Mărului, organizat de către Consiliul raional Soroca în parteneriat cu Primăria municipiului Soroca și filiala Soroca a Camerii de Comerț și industrie a Republicii Moldova.
Evenimentul a început din Piața Libertății a municipiului Soroca, unde toți participanții la festival, delegațiile invitate în frunte cu conducerea raionului Soroca, au pornit spre Cetatea Soroca.
Cea de-a XII-a ediție a Festivului a adunat, tradițional, producători de mere, agenți economici din industria prelucrătoare, primăriile din raionul Soroca și meșteri populari.
Festivalul a fost deschis cu un mesaj de salut de către Președintele raionului Soroca dl Veaceslav Rusnac, menţionând, că acest eveniment are drept scop de a promova cultura mărului, producerea lui în livezile noastre, a stimula producătorii de mere, precum şi de a facilita schimbul de experienţă între fermieri şi de a prelua noile tehnologii avansate în cultivarea şi procesarea fructelor.
Evenimentul a mai vizat reînvierea artei meşteşugăreşti, marcarea localităţii ca intersecţie dintre culturi şi civilizaţii, consolidarea dialogului intercultural, crearea oportunităţilor pentru dezvoltarea businessului rural și promovarea turismului intern.





În data de 3 octombrie 2023, în în sala de Protocol a Consiliului raional Soroca a fost încheiat Acordul de cooperare pentru implementarea proiectului „𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐢𝐚/𝐫𝐞𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐢𝐚 𝐠𝐫𝐮𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐢 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐚𝐩𝐚̆𝐬𝐢 𝐬𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐢𝐞 𝐢n 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞”, aprobat prin decizia Consiliului raional Soroca nr. 8/13 din 27 septembrie 2023.
Documentul, semnat de Președintele raionului Soroca dl Veaceslav Rusnac Consiliul raional Soroca, dl Vadim Ciubotaru, inginer WASH Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală și reprezentanții instituțiilor beneficiare – Instituția Publică Gimnaziul Dărcăuți, Instituția Publică Gimnaziul Rudi, Instituția Publică Gimnaziul Cerlina, Instituția Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Cosăuți, Instituția Publică Gimnaziul Bulboci, Oficiul medicilor de Familie Volovița, Instituția Publică Gimnaziul Pîrlița, Oficiul Medicilor de Familie Rublenița, Instituția Publică Gimnaziul Racovăț, precum și primarii celor nouă localități, prevede stabilirea unui parteneriat durabil și eficient pentru asigurarea dotărilor WASH (alimentare cu apă, sanitație și igienă) în instituțiile de învățământ din raionul Soroca.
Proiectul „Construcția/reconstrucția grupurilor sanitare și infrastructurii de alimentare cu apă și sanitație în instituțiile publice” este implementat în 30 de școli și 17 centre medicale din raioanele #Rîșcani, #Soroca, #Cahul, #Basarabeasca, #Briceni, #Ocnița și Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia. Instituțiile au fost selectate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii și Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.
Activitățile sunt parte a subcomponentei 1.2. a proiectului #SAASM și vor include elaborarea documentației de proiect, conectarea instituțiilor la surse de apă, racordarea la sistemele de canalizare și construcția/reparația blocurilor sanitare interioare.
Astfel, ase instituții de învățământ, un Centru de Sănătate și două Oficii a Medicilor de Familie din raionul Soroca vor avea grupuri sanitare și infrastructură de alimentare cu apă și sanitație, realizate în cadrul proiectului Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova.





