Sample Sidebar Module

This is a sample module published to the sidebar_top position, using the -sidebar module class suffix. There is also a sidebar_bottom position below the menu.

Sample Sidebar Module

This is a sample module published to the sidebar_bottom position, using the -sidebar module class suffix. There is also a sidebar_top position below the search.

Căutare în site

Președintele raionului Soroca dl Veaceslav Rusnac, vicepreședintele raionului Soroca dl Iurie Tănase și Secretarul Consiliului raional Soroca dna Stela Zabrian, împreună cu 7 meșteri populari din raionul Soroca, participă la evenimentul de promovare culturală a Republicii Moldova, care se va desfășura, în perioada 19-21 august 2022, la Suceava, în cadrul proiectului „Basarabia salută Bucovina”.
Astfel, pe parcursul celor trei zile, tezaurul cultural al Republicii Moldova va fi prezentat prin intermediul mai multor activități cultural-artistice.
Pe 19-21 august, la Muzeul Satului Bucovinean, va avea loc „Târgul Meșterilor Populari din Republica Moldova”, unde vor participa 42 de artizani din municipiul Chișinău, orașul Cricova și din raioanele Ștefan Vodă, Sângerei, Râșcani și Soroca.
Pe 20 august, ora 19:00, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, trupa Teatrului Național SATIRISCUS „I. L. Caragiale” din Chișinău, va prezenta piesa „Fără pijamale”, după Mawby Green și Ed Feilbert.
Pe 21 august 2022, ora 19:00, la Cetatea de Scaun a Sucevei, va avea loc un spectacol susținut de „Orchestra municipală de muzică populară a fraților Advahov„, cu program în două reprize, muzică populară și muzica maestrului Eugen Doga.
Menționăm că proiectului „Basarabia salută Bucovina” este implementat în perioada 20 mai - 31 decembrie 2022 cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României. Proiectul urmărește promovarea tradițiilor culturale și transferul între generații a valorilor de ordin cultural.

  La data de 18 august 2022, ora 11.00 în sala mică a Palatului de Cultură mun. Soroca, s-a desfășurat ședința cu genericul „Restabilirea pădurilor: o cale spre recuperare și bunăstare”.

   La ședință au participat vicepreședinta raionului Soroca dna Svetala Paunescu, directorul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) dl Dumitru Galupa, primarii din raionul Soroca, reprezentanții Întreprinderii de Stat Pentru Sivicultură Soroca a Agenției Moldsilva dl Roman Gherasim, director și Mihai Pînzaru, inginer silvic-șef.

   În cadrul evenimentului dl doctor în economie Dumitru Galupa, a făcut o trecere în revistă a importanței pădurilor pentru societate și mediu, necesitatea adaptării pădurilor la schimbările climatice care devin tot mai evidente din an în an.

   În discuții au fost abordate diverse subiecte de actualitate pentru fondul forestier precum: suprafața optimă de împădurire a teritoriului Republicii Moldova necesară pentru a asigura un echilibru ecologic; necesitatea elaborării unor tehnologii de substituire a salcâmetelor și altor tipuri de păduri în care lipsește specia de bază cu arborete de stejar, gorun și alte specii de bază; necesitatea extinderii terenurilor cu vegetație forestieră care astăzi, practic, este stopată din cauza lipsei mijloacelor financiare; necesitatea creării și implementării unui program de stat bine argumentat științific pentru împădurirea terenurilor; necesitatea împăduririi malurilor de apă în contextul schimbărilor climatice pentru asigurarea protecției resurselor acvatice; categoriile de terenuri care pot servi ca potențial de extindere a fondului forestier și necesitatea reevaluării sortimentului de arbori și arbuști recomandați pentru practicile silvice; problemele existente privind evaluarea resurselor forestiere și pastorale.


    La data de 18 august 2022, ora 09.30-11.00 în sala de Protocol a Consiliului raional Soroca,  Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CII RM) în parteneriat cu programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat prin PNUD Moldova, a desfășurat o vizită de studiu pentru reprezentanții clusterelor agro-alimentar din Ungheni și  Cahul (27 persoane).

    Scopul  vizitei de studiu este familiarizarea cu bunele practici în domeniul agro-alimantar, textil, turism: preluarea bunelor practici de colaborare/interacțiune între APL-uri și asociații/clustere în domeniile sus menționate.

    În cadrul întrunirii vicepreședinta raionului Soroca dna Svetala Paunescu, șefa secției Economie din cadrul Aparatului Președintelui raionului dna Anjela Leahu, șefa Serviciului Proiecte Investiționale din cadrul Aparatului Președintelui raionului dna Tatiana Robu și șeful secției Administrare publică din cadrul Aparatului Președintelui raionului dl Iurie Spinei au prezentat experiența raionului Soroca în domeniul agro-alimentar/turism/textil; colaborarea cu coopertivele/asociațiile din regiune, donatorii naționali și internaționali în vederea atragerii de fonduri pentru dezvoltarea sectoarelor economiei raionului; conlucrarea cu autoritățile naționale; proiectele în derualre, experiența de conlucrare cu partenerii de peste hotare, etc.